Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească (LNOPHCM) este o persoană juridică romană, neguvernamentală, independentă şi apolitică,constituită în scopul sprijinirii și promovării intereselor profesionale,sociale și economice ale persoanelor cu dizabilități,care doresc să desfăşoare o activitate productivă în forma asociativă sau individuală, precum și a intereselor unităților special înființate și organizate pentru încadrarea efectivă în muncă salarizată a acestor persoane defavorizate. Din structura sa fac parte membri persoane juridice, filiale ale cooperativelor meșteșugărești din toată țara. Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească (LNOPHCM) a fost înființată în anul 1994.

Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească [L.N.O.P.H.C.M.] are ca obiectiv principal asigurarea unei protecţii speciale active a persoanelor cu handicap, iar în acest sens este deschisă colaborărilor cu oricare alte organizaţii neguvernamentale, instituţii de stat sau private.


De asemenea, orice unitate protejată autorizata  poate deveni membru al organizaţiei noastre, astfel încât să conlucrăm în vederea identificării unor oportunităţi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap şi  a obţinerii în mod concret a unor facilităţi economico-organizatorico-fiscale pentru unităţile protejate.

Scopul acestei  colaborări îl reprezintă unirea într-o entitate cât mai vizibilă şi puternică în faţa reprezentanţilor statului astfel încât doleanţele noastre să fie ascultate şi luate în considerare mai mult pe viitor în vederea obţinerii drepturilor şi facilităţilor care se cuvin  persoanelor cu handicap încadrate în muncă, precum şi celor care momentan se află în căutarea unui loc de muncă, dar şi angajatorilor de persoane cu handicap – unităţi protejate sau unităţi obişnuite implicate în angajarea persoanelor cu handicap – drepturi sau facilităţi care, prin intermediul acestor unităţi se răsfrâng asupra persoanelor cu handicap, dar, inevitabil şi asupra celorlalţi angajaţi.


[L.N.O.P.H.C.M.] a elaborat trei principii referitoare la încadrarea în munca a persoanelor cu handicap:

  1. Principiul responsabilităţii statului pentru realizarea protecţiei speciale a persoanelor cu handicap :
    Statul trebuie să sprijine acţiunile şi să contribuie la realizarea şi adoptarea unui cadru legislativ coerent, aplicabil şi eficient astfel încât să fie realizată, efectiv, cu costuri minime şi rezultate maxime integrarea deplină în munca a persoanelor cu handicap.
  2. Principiul individualizării programelor de inserţie socială şi de protecţie a persoanelor cu handicap:
    Potrivit acestui principiu, fiecare program trebuie să fie specific fiecărui adresant în parte, iar
    pe parcursul derulării procesului de  încadrare în munca trebuie să existe sau să fie create  locuri de munca protejate, în funcţie de nevoile fiecărei persoane cu handicap în parte.
    3. Principiul susţinerii coparticipării şi autoprotectiei fiecărei persoane cu handicap la întocmirea şi realizarea programului personal de inserţie socială şi de încadrare în munca:
    Acest principiu face referire la necesitatea consultării  şi implicării persoanelor cu handicap şi/sau a reprezentanţilor acestora pe parcursul  derulării proceselor, a luării deciziilor ce ţin de integrarea lor socială şi profesională.